SOCIAL

Studenţi şi profesori din Rep. Moldova, la Şcoala de Vară organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

post-img

Studenţi şi cadre didactice din Republica Moldova şi Ucraina participă în această săptămână, la Vatra Dornei, la Şcoala de vară organizată de Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), în contextul Centenarului Marii Uniri, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.

Şcoala de vară ”Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe”, ce se desfăşoară în perioada 16-21 iulie, se află la cea de a XVI-a ediţie, fiind inclusă în proiectul CNFIS-FDI-2018-0477 – Promovarea Internaţionalizării USV.

”Organizat în anul Centenarului Marii Uniri, evenimentul devine cea mai bună oportunitate de a prezenta valorile culturii şi civilizaţiei româneşti, precum şi de a scoate în evidenţă una din trăsăturile fundamentale ale regiunii istorice Bucovina, şi anume, evoluţia şi cooperarea paşnică a etniilor convieţuitoare în acest spaţiu. La Şcoala de Vară sunt aşteptaţi 39 de studenţi şi cadre didactice din Ucraina şi Republica Moldova, de la Universitatea Naţională «Yurii Fedkovich» din Cernăuţi, Instituţia Privată de Învăţământ Superior «Universitatea Bucovineană» din Cernăuţi, Universitatea de Stat a Moldovei din Chişinău şi Universitatea de Stat «Alecu Russo» din Bălţi”, scrie Infoprut.

Expunerile lectorilor prezenţi în cadrul şcolii de vară vor viza teme din domenii precum istorie, cultură şi civilizaţie, ştiinţe politice sau antropologie culturală.

Toate universităţile reprezentate la şcoala de vară, cu excepţia Instituţiei Private de Învăţământ Superior „Universitatea Bucovineană” din Cernăuţi, fac parte, alături de USV, din Consorţiul Universităţilor din Republica Moldova, Romania şi Ucraina (CUMRU), înfiinţat în anul 2011.