SOCIAL

Studenţi de la USM au luat parte la un flashmob dedicat susţinerii ONG-urilor, prin direcţionarea a 2% din suma impozitului pe venit

post-img

Zeci de studenţi ai facultăţilor de Jurnalism, Ştiinţe ale Comunicării şi Drept de la Universitatea de Stat au participat la întâlnirea publică cu reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile (OSC) din Republica Moldova.

Evenimentul a avut loc în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova, la Universitatea de Stat din Moldova şi a oferit un spaţiu interactiv de discuţii despre activitatea şi rezultatele OSC-urilor în promovarea intereselor cetăţenilor, dezvoltarea mass-mediei independente şi implicarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa publică.

La finalul întâlnirii publice, aproximativ 100 de studenţi au participat la flashmobul dedicat susţinerii organizaţiilor societăţii civile, prin direcţionarea a 2% din suma impozitului pe venit.

Această discuţie publică a avut loc în cadrul unor activităţi de promovare a societăţii civile cu titlul „Susţine ONG-ul care te reprezintă”, desfăşurate în primăvara-vara anului 2018, în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova (MPSCS), implementat de FHI 360 şi susţinut de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Acţiunile vor culmina cu desfăşurarea Târgului ONG-urilor, pe 9 iunie 2018, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, care va reuni cele mai active 50 organizaţii ale societăţii civile.