SOCIAL

Sezonul de vânătoare la mistreţi, şacali şi vulpi a fost prelungit pentru a limita răspândirea pestei

Vânătorii vor avea mână liberă să omoare mistreţi, vulpi şi şacali. Guvernul a prelungit sezonul de vânătoare şi crede că astfel va preveni răspândirea pestei porcine. Executivul a decis să aprobe şi un regulament care, în caz de izbucnire a bolilor infecţioase, va permite vânarea animalelor indiferent de sezon. În plus, la frontiere, cei de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vor sta cu ochii pe bagajele călătorilor.

Câteva proiecte aprobate azi de Guvern vin să îndeplinească o parte din planul de acţiuni decis la comisia pentru situaţii exepţionale privind situaţia îngrijorătoare creată de pesta porcină în Republica Moldova.

Ministerul Agriculturii a stabilit un regulament denumit Zonele Ramsar care prevede vânatul mistreţilor, şacalilor şi vulpilor, în caz de izbucnire  a unor boli infecţioase. Totodată, sezonul de vânătoare pentru aceleaşi animale sălbatice a fost prelungit până la 31 iulie 2019 şi a fost majorat numărul mistreţilor care vor fi vânaţi, chiar şi în zonele protejate de stat. Şi asta pentru că tocmai mistreţii sunt cea mai importantă sursă de transmitere a pestei porcine. De altfel, executivul îi va recompensa pe cei care anunţă autorităţile atunci când descoperă un mistreţ mort. 

În acelaşi timp, la graniţe vor face controale şi cei de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor care au stabilit o listă de produse ce vor fi supuse verificărilor.
 
Până acum, în Republica Moldova au fost identificate 17 focare de pestă porcină africană şi au fost nimiciţi peste 250 de porci infectaţi. Comisia pentru situaţii excepţionale, întrunită săptămâna trecută, a decis că vor fi sacrificati toţi porcii din satele unde au fost înregistrate cel puţin 3 cazuri de pestă porcină. Autorităţile spun că situaţia gravă din România şi Ucraina le-a determinat să recurgă la aceste măsuri drastice.