SOCIAL

Scuar cu peisaj panoramic, amenajat la Ciocana. Cum arată acum

post-img

Au fost finalizate lucrările de amenajare a celor spaţiului public din sectorul Ciocana, proiect început vara trecută.

Spaţiul public din str. Maria Drăgan, cu viziune panoramică asupra oraşului, are o suprafaţă de 1,2 ha. Proiectul a prevăzut amenajarea cu pavaj a întregii suprafeţe a zonei de agrement şi instalarea unei balustrade, pe o lungime de 200m.

Totodată a fost amenajată zona pietonală, spaţiile verzi cu gazon, iluminatul public, precum şi mobilier urban (bănci şi coşuri de gunoi).

De asemenea, scuarul dispune de parcări auto şi două locuri de joacă pentru copii. Suplimentar proiectului iniţial, lângă balustradă au fost instalate 3 binocluri stradale, la o distanţă de 20 metri unul de altul, pentru ca vizitatorii să poată contempla priveliştea oraşului, atât pe timp de zi, cât şi de seară.  

Costul lucrărilor este de 3 milioane de lei, plus amenajarea binoclurilor, încă 240 mii lei, informează Primăria Chişinău.

Autorităţile administraţiei publice locale Chişinău îndeamnă locuitorii oraşului şi oaspeţii capitalei să folosească cu acurateţe bunurile publice nou instalate, pentru ca acestea să fie utile vizitatorilor cât mai mult timp.