SOCIAL

VIDEO. Schemă frauduloasă de escrocherie şi evaziune fiscală la mai multe benzinării din Chişinău

post-img

Poliţia a deconspirat activitatea unei grupări suspectate de înşelarea clienţilor, escrocherie şi evaziune fiscală la mai multe benzinării. Bănuiţii montau în coloanele de distribuire a petrolului plăci cu cablaj confecţionate artizanal, care le permiteau să livreze şoferilor mai puţin combustibil.

Potrivit oamenilor legii, schema frauduloasă era pusă în aplicare preponderent în municipiul Chişinău, iar consumatorii erau înşelaţi cantitativ cu cinci la sută, la achiziţionarea combustibilului.
 
Fiecare benzinărie implicată în schemă înşela consumatorii cu circa 7,5 – 10,0 tone de combustibil lunar, astfel depăşind suma de 120 000 lei.
 
La 18 octombrie, poliţia a efectuat percheziţii şi a depistat dispozitive, accesorii, memorii fiscale şi plăci cu cablaj, componente a plăcilor de bază a coloanelor de distribuţie a combustibilului. De asemenea, a fost găsit un set de înscrisuri de evidenţă, inclusiv a proceselor de valorificare ulterioară a combustibilului (vânzări ilicite şi necontabilizate).
 
Persoanele implicate îşi recunosc vina integral şi sunt cercetate în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la şase ani de închisoare.