SOCIAL

Scandal în satul Răzeni, din raionul Ialoveni. Enoriaşii sunt revoltaţi că nu pot intra în biserică pentru a se ruga

Enoriaşii din satul Răzeni, raionul Ialoveni sunt revoltaţi că nu pot intra în biserică pentru a se ruga. Terenul pe care a fost construit lăcaşul a devenit proprietate privată după ce a murit fostul preot. Actuala proprietară a terenului e sora preotului. Ea a încuiat biserica şi nu-i permite să oficieze slujba actualului preot, care e fiul celui decedat. Noul paroh spune că mătuşa lui nu vrea ca biserica să aparţină Mitropoliei Basarabiei şi pune la cale aducerea unui preot de la Mitropolia Moldovei. Însă oamenii din sat sunt hotărâţi să protesteze fără întrerupere în faţa bisericii.

Scandalul de la biserica din Răzeni a început în urmă cu un an, când parohul din sat a murit şi sora acestuia a moştenit pământul pe care e fost construit lăcaşul sfânt. Oamenii din sat spun că de atunci, femeia deschide biserica doar când doreşte. De curând însă a decis să aducă un nou paroh de la Mitropolia Moldovei, iar pe actualul preot, care este fiul fratelui său decedat, l-a izgonit. Enoriaşii din Răzeni sunt înfuriaţi pentru că nu au acces în biserică, mai ales că a fost construită cu sprijinul financiar al sătenilor şi celor din diasporă. Azi dimineaţă, parohul Mitropoliei Basarabiei a oficiat slujba, afară, la poarta bisericii.

COTOROBAI ANDREI, parohul Bisericii din Răzeni: „A spus că are acte de proprietate, nuştiu cui i le-a prezentat pentru că nouă nu ni le-a prezentat. Eu reprezint comunitatea care a fost înregistrată aici din 2005. Şi mă întreb cine primează majoritatea sau aceştia care sunt în minoritate. Comunitatea noastră din 2011 este sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei, atunci când încă paroh era tăticul, dumnezeu să îl ierte. Nu eu am hotărât ci întreaga comunitate să treacă sub această jurisdicţie. Unica dovadă care atestă că biserica este trecută sub Mitropolia Moldovei a fost decretul de numire a preotului paroh.”

Dăscăliţa ne-a spus că recent, familia Cotorobai, care ar deţine terenul, l-a agresat pe preot chiar în interiorul bisericii.

NADEJDA MIHALACHI, dăscăliţa Bisericii: „Sunt dăscăliţa bisericii de 11 ani. Agresorii au intrat şi îl trăgeau de umeri pe părinte şi spuneau că nu are dreptul să intre în biserică de azi înainte, că noi suntem la altă Mitropolie şi avem preoţii noştri şi nu avem nevoie, aveţi nevoie să slujiţi cu părintele Andrei duceţi-vă unde vreţi.”

COTOROBAI ANDREI, parohul Bisericii din Răzeni: „ Au venit şi m-au scos cu forţa din altar şi urmând să mă scoată din biserica lumea i-a oprit şi m-au scos din mâinile lor.”

Mâine, parohul bisericii împreună cu oamenii din sat vor merge la primărie pentru a cere dreptate.

ANDREI COTOROBAI, parohul Bisericii din Răzeni: „Noi vrem să facem un protest paşnic şi permanent, aşa încât avem aici un scuar amenajat vrem ca să înstalăm un cort, ca totuşi să avem unde face sfintele liturghii atâta timp cât biserica va fi încuiată.”