SOCIAL

Şase mii de oameni mor în fiecare an din cauza accidentelor vasculare

Premieră în medicina din Republica Moldova. La Institutul de Medicină de Urgenţă a fost efectuată o intervenţie specială de extracţie a cheagurilor de sânge din vasele creierului în cazul accidentelor vasculare cerebrale acute. Operaţia asigură, imediat, un confort al pacientului prin scăderea perioadei de spitalizare, de recuperare medicală, a necesarului de transfuzie sangvină şi, mai ales, a riscului de apariţie a complicaţiilor majore postoperatorii care puteau duce la deces.

Anual, peste 12 mii de oameni din Republica Moldova sunt victime ale accidentelor vasculare cerebrale, dintre care 6 mii soldate cu deces.

Intervenţia a fost posibilă şi datorită pregătirii medicilor la clinici prestigioase din Germania. Experienţa de acolo au pus-o în practică acasă, în Republica Moldova.

Guvernul Japoniei a ajutat spitalele din Chişinău cu echipamente performante de endoscopie vasculară.

Experienţa internaţională arată că intervenţiile neuro-endo-vasculare sunt cele mai eficiente în cazul accidentelor cerebrale vasculare.