SOCIAL

Şapte cazuri de hipotermie au fost înregistrate în ultimele zile de medicii de pe ambulanţe

post-img

Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 50 şi 91 de ani, au fost diagnosticate cu hipotermie de gradul I-II. Cazurile au fost înregistrate în Chişinău şi în raioanele Cimişlia, Călăraşi şi Drochia. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă, şase pacienţi au fost transportaţi la spital pentru tratament în condiţii de staţionar.

Potrivit datelor Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, citate de Moldpres, în perioada 7 – 13 decembrie, Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 15486 de solicitări. La instituţiile medicale spitaliceşti din ţară au fost transportaţi 5589 de pacienţi, dintre care 4933 maturi şi 656 copii.

Serviciul de Urgenţă a fost solicitat cel mai des de către persoanele cu urgenţe respiratorii – 4397 de solicitări, inclusiv 1679 de solicitări pe motiv de infecţii respiratorii virale acute.

De asemenea, echipele de asistenţă medicală urgentă au acordat primul ajutor medical la 2919 persoane cu urgenţe cardiovasculare, inclusiv 39 de pacienţi cu sindrom coronarian acut. Urgenţele neurologice au constituit 1921 de cazuri, dintre care 205 de accidente vasculare cerebrale.

Medicii de pe ambulanţă au intervenit şi pentru 46 de pacienţi traumatizaţi în urma celor 36 de accidente rutiere produse pe traseele R. Moldova.