SOCIAL

Salvatorii îndeamnă cetăţenii să fie atenţi în timpul scăldatului. De la începutul anului 37 de persoane şi-au pierdut viaţa în bazinele acvatice

post-img

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă Campania de prevenire a înecurilor în toate regiunile ţării. Activitatea a avut loc în zilele de odihnă pe malurile lacurilor şi râurilor din localităţile Chirolovca şi Balabanu, raionul Taraclia, pe plaja iazului din municipiul Cahul, dar şi în localitatea Crihana Veche, UTA Găgăuzia.

Aici, angajaţii IGSU au instruit peste 350 de persoane privind respectarea regulilor de securitate la scăldat. Salvatorii IGSU au împărţit pliante informative, dar şi au comunicat cetăţenilor despre riscurile în cazul nerespectării regulilor de comportament pe apă, dar şi despre acordarea primului ajutor în cazul unei situaţii de înec.

Mai mult, persoanele au fost informate că scăldatul în perioada caniculară este strict interzis. În perioada estivală, oamenii sunt rugaţi să evite aflarea pe malurile bazinelor acvatice nedotate cu staţii de salvare, iar maturii sunt îndemnaţi să-şi monitorizeze strict minorii pentru a evita aflarea acestora fără supraveghere în preajma râurilor şi lacurilor.

Totodată, cetăţenii au fost îndrumaţi la capitolul riscului de înec în stare de ebrietate, fiind menţionat faptul că consumul băuturilor alcoolice înainte scăldatului este interzis.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, 37 persoane printre care 4 minori şi-au pierdut viaţa în bazinele acvatice din ţară. Campania de prevenire a înecurilor desfăşurată de IGSU al MAI are drept scop reducerea accidentelor pe apă şi va continua pînă la sfărşitul perioadei estivale în toate raioanele ţării. În cazul apariţiei unei eventuale situaţii de risc, oamenii sunt îndemnaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.