SOCIAL

Reţinuţi în Bulgaria pentru producere de droguri în proporţii deosebit de mari

post-img

Doi cetăţeni ai Republicii Moldova, care deţin şi cetăţenia Bulgariei, au fost reţinuţi într-un oraş bulgar fiind suspectaţi de producerea şi comercializarea drogurilor în proporţii deosebit de mari. Potrivit oamenilor legii, suspecţii fac parte dintr-un grup care este parte a unei reţele criminale internaţionale. Drogurile, produse în Bulgaria, erau comercializate pe piaţa tenebră din statele Uniunii Europene. Informaţiile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă.

Sergiu Petruşca, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Penale, a declarat că activitatea grupului transnaţional a fost documentat pe parcursul a mai multe luni. S-a stabilit că substanţele narcotice erau obţinute din cânepă crescută în condiţii speciale, cu efect psihotrop mai puternic decât cânepa obişnuită. Oamenii legii au depistat zeci de kilograme de droguri, valoarea cărora este estimată pe piaţa neagră la circa 1,3 milioane de lei, informează IPN.

Gheorghe Cigoreanu, şef Secţie a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, a menţionat că din grupul infracţional fac parte şi bulgari, însă majoritatea sunt cetăţeni moldoveni, care deţin şi cetăţenie bulgară, dar şi românească. Aceştia ar fi amenajat într-o locuinţă dintr-un oraş bulgar un laborator clandestin, unde produceau droguri. Pe lângă substanţele narcotice şi utilajul pentru producerea acestora, oamenii legii au mai depistat şi un automobil, care avea un ascunziş în care se presupune că erau transportate drogurile.

În urma investigaţiilor, organele de drept din Bulgaria au reţinut doi bărbaţi de 39 şi 48 de ani. Acţiunile operative continuă. Suspecţii, care sunt cercetaţi în Bulgaria, riscă de la 5 până la 15 ani de închisoare.