SOCIAL

Restricţii cu privire la publicitatea la alcool

post-img

Publicitatea la produsele alcoolice, cu excepţia vinului din struguri, urmează să fie interzisă la radio, tv, presă scrisă, internet, transportul public etc. Aceasta va fi permisă doar în timpul evenimentelor naţionale, în magazinele specializate, pe teritoriul întreprinderilor producătoare, pe bilete de călătorie sau în aeronave.

Proiectul de lege care prevede modificarea şi completarea unor acte legislative în domeniul controlului alcoolului a fost votat în lectură finală în şedinţa Parlamentului din 7 decembrie.

Modificările legislative prevăd şi unele excepţii pentru publicitatea producţiei alcoolice la radio şi televiziune între orele 23.00 şi 6.00, pe prima şi pe ultima copertă a materialelor tipărite, în zonele publice pentru perioada desfăşurării sărbătorilor naţionale şi tradiţionale, în sediile agenţilor economici specializaţi, pe paginile oficiale din internet ale producătorilor şi unităţilor comerciale, scrie IPN.

Totodată, publicitatea vinului din struguri trebuie să respecte o serie de condiţii. Aceasta nu trebuie să fie adresată minorilor şi să nu implice minori, să nu atribuie producţiei alcoolice proprietăţi terapeutice, de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli, să nu creeze impresia că întrebuinţarea alcoolului contribuie la sporirea nivelului de performanţă fizică sau intelectuală, precum şi la obţinerea succeselor pe plan personal, profesional, social, sportiv etc.

Pentru încălcarea regulilor de amplasare şi difuzare a publicităţii la alcool, Parlamentul a stabilit sancţiuni. Persoanelor fizice li se vor aplica amenzi de până la 4 500 de lei. Persoanele juridice vor achita amenzi de până la 15 000 de lei, cu privarea dreptului de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

La evidenta instituţiilor medico-sanitare publice se află peste 45 de mii de persoane care suferă de alcoolism, dintre care 15% sunt femei.