SOCIAL

Regim special de lucru, la frontieră, în perioada Sărbătorilor Pascale

post-img

Autorităţile vamale din Republica Moldova şi România au convenit asupra unui set de acţiuni menite să fluidizeze trecerea frontierei comune în perioada sărbătorilor pascale.

Numărul personalului va fi majorat, vor fi utilizate toate pistele de control, indiferent de sensul de traversare şi vor fi sincronizate acţiunile cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră.

Vama din Republica Moldova va activa la capacitate maximă pentru a face faţă fluxului sporit de călători, specific acestei perioade, a subliniat directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România, coordonator al activităţii structurilor vamale, Ştefan-Cosmin Doliş a declarat că vama română va asigura fluidizarea traficului prin angrenarea personalului necesar în punctele de frontieră, efectuarea unei analize de risc pentru desfăşurarea unui control amănunţit atunci când este cazul, se precizează într-un  comunicat de presă al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.