SOCIAL

Reacţia MAEIE în legătură cu emisiunea lui Igor Dodon filmată în ambasada R. Moldova la Moscova

Ministerul Afacerilor Externe şi Interării Europene cere explicaţii ambasadei Republicii Moldova la Moscova, după ce ieri liderul PSRM, Igor Dodon şi-a filmat tradiţionala emisiune online în incinta misiunii diplomatice. Socialiştii spun că Dodon poate face acest lucru ca orice alt cetăţean care nu deţine o funcţie în instituţiile de stat ale Republicii Moldova.

Însuşi liderul PSRM, Igor Dodon a recunoscut că-şi filmează emisiunea în incinta ambasadei Republicii Moldova de la Moscova, acolo unde ambasador este fostul deputat socialist, Vladimir Golovatiuc.

IGOR DODON, lider PSRM: Astăzi de la Moscova, din Ambasada noastră a RM in federatia rusa, vom aborda cele mai actuale teme care au fost pe percursul acestei săptămâni.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene spune că s-a autosesizat pe acest caz.

DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt MAEIE: Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu a recepționat o solicitare privind realizarea unui vlog la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. MAEIE s-a autosesizat din materialul video publicat pe rețelele sociale și a solicitat explicațiile de rigoare de la misiunea noastră diplomatică de la Moscova. Este binecunoscut faptul că serviciul diplomatic este în afara polemicilor politice. Lucrăm în serviciul cetățenilor Republicii Moldova.

Socialiştii spun însă că misiunea diplomatică este folosită legal pe post de locaţie pentru activităţi de informare politică.

GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: Cred că mai degrabă este vorba de o critică, de a căuta nod în papură. Ambasada e ambasadă şi dvs sunteţi persoana care poate intra liber în ambasadă. Ambasada este organul care reprezintă interesele cetăţenilor în afara ţării.

Deşi nu deţine nicio funcţie în stat, Igor Dodon anunţa că se află zilele acestea într-o vizită oficială la Moscova. Liderului socialiştilor a spus că Federaţia Rusă va dona Republicii Moldova 180 de mii de doze de vaccin SputnikV.