SOCIAL

Proiectul caritabil al unui britanic "De la Bristol, la Beijing" a reunit o mulţime de adepţi, inclusiv din R. Moldova

În orice dezavantaj poţi găsi un avantaj. Acesta este motto-ul de viaţă al unui britanic bolnav de cancer care vrea să facă înconjurul lumii cu bicicleta. Proiectul său caritabil "De la Bristol, la Beijing" a reunit o mulţime de adepţi, inclusiv din Republica Moldova. Bărbatul şi-a trasformat călătoria într-o acţiune de caritate, iar până acum a reuşit să adune peste 45 de mii de euro. Banii vor ajunge la bolnavii de cancer.

Luke Grenfell Shaw, alături de alţi împătimiţi de ciclism, a parcurs peste o sută de kilometri, de la Chişinău până la Orhei.

Chiar dacă Luke a fost diagnosticat de o formă gravă de cancer, acest lucru nu îl împiedică să-şi trăiască viaţa din plin. Visul sau este să parcurgă pe două roţi Europa şi Asia, din Marea Britanie până în China. Şi Republica Moldova a fost inclusă în călătoria  lui.

LUKE GRENFELL-SHAW, ciclist: "Sunt fericit că mă aflu aici în Moldova. Sunt aici de două săptămâni şi am cunoscut nişte oameni minunaţi, mă bucur că voi cunoaşte şi mai mulţi. Astăzi, vom face peste o sută de kilometri, nu sunt 25 de mii cât am planificat, dar fac parte din călătorie".

Ion Brega din Chişinău este şi el un ciclist cu experienţă.

ION BREGA, participant: "O sa mergem altaturi de el. -Il cunoasteti, stii istoria lui?-Nu-l cunosc, am citit ieri in internet. Cel mai mult am mers de la Chisinau la Lipcani, cat is vreo 250 de km.- Si cum a fost? - A fost normal, dar am fost in Romania, undeva 40 de procente din teritoriu cu bicicleta. 
- De ce va pasioneaza bicicleta? -Nu stiu eu la 65 de ani ma simt ca la 40.- Este elixirul tinerii? -Da".

AUREL RUSU, participant: "Este afectat de cancer si a hotarat sa faca ceva in lume aceasta, sa arate ca nu se termina viata odata cu boala lui". 

Chiar dacă era frig, familia Culibaba a venit, cu mic cu mare, pentru a-l susţină pe Luke.

EUGEN CULIBABA, participant: "Am venit să-l sustinem. Văd că nu s-a adunat prea multă lume, probabil pentru că e frig. - Cu cine aţi venit astăzi? - Cu familia, feciorul, soţia şi fiica. Până la Orhei nu o să mergem. Mergem un pic prin oraş şi apoi acasă".

RITA CULIBABA, participantă: "Soţul mai des participă la asemenea evenimente, eu petru prima dată. -Nu îi este frig? -Nu, este bine îmbrăcată". 

Britanicul recunoaşte că pandemia i-a schimbat un pic planurile, iar în călătoria lui au fost incluse şi destinaţii neprevăzute.

SINCRON LUKE GRENFELL-SHAW, ciclist: "Pandemia mi-a creat ceva probleme, dar consider că este important să ne concentrăm pe oportunităţi, iar când ţările îşi închid graniţele, eu nu mă opresc, vizitez Slovenia, Croaţia în schimb. Cred că poţi găsi oportunităţi şi în provocări".

Participanţi au mers cu bicicleta de la Chişinău până la Mănăstirea Butuceni. Pe drum au fost escortaţi de poliţie.

Următoarea ţară pe care o va vizita Luke este Ucraina. În 2021 speră să ajungă şi la destinaţia finală, Beijing, China. El tine si un jurnal pe blogul său despre inedita aventură caritabilă.