SOCIAL

Programul manifestărilor cultural-artistice dedicate sărbătorii „Hramul oraşului Chişinău”

post-img

De Hramul oraşului Chişinău, cetăţenii vor avea parte de mai multe ceremonii şi manifestaţii cultural-artistice. Programul va începe la ora 8:30 depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi sfânt, iar de la 10:00 vor fi organizate expoziţii de artizanat, floristică, carte, pictură, grafică şi altele. Mai târziu vor avea loc programe de agrement organizate de secţia cultură, tineret şi sport al preturilor.

Inaugurarea oficială a sărbătorii „Hramul oraşului Chişinău” va începe la ora 10:30 în Scuarului Catedralei Mitropolitane „Naşterea  Domnului”.

La ora 12:00 va fi dezvelirea bustului lui Dumitru Matcovschi pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Începând cu ora 13:00 va fi înmânat Premiul de Merit, în incinta Sălii cu Orgă, iar în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) va avea loc un spectacol muzical-coregrafic prezentat de formaţiile artistice ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Capitală.

Valentin Uzun alături de orchestra „Tharmis” va încânta publicul de la 16:30, iar de la 20:00 va începe concertul grandios dedicat Hramului Oraşului Chişinău, cu participarea orchestrei municipale de muzică populară condusă de Fraţii Advahov, Orchestra municipală „Avante”, fanfara „Ciocârlia” (România), Ansamblul „Plăieşii”, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Andra, Fuego, Igor Rusu, Igor Cuciuc şi alţii.

Evenimentul va culmina cu un show de artificii la ora 23:00.