SOCIAL

Profesori de pe ambele maluri ale Nistrului, instruiţi despre egalitatea de gen

post-img

Profesori de pe ambele maluri ale Nistrului au abordat subiectul egalităţii între femei şi bărbaţi în cadrul unui seminar cu genericul: „Atenţie, vedem totul!”, desfăşurat la Tiraspol. Evenimentul a fost organizat de către Institutul pentru Democraţie, împreună cu Asociaţia Culturii Bulgare „Rodoliubeţ” din satul Parcani din stânga Nistrului şi Centrul pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Femeilor Tinere.

Moderatoarea evenimentului, Oxana Alistratova, preşedinta organizaţiei publice „Interacţiunea” din Tiraspol, le-a vorbit participanţilor despre egalitate, justiţie, responsabilitate şi dezvoltarea abilităţilor de promovare a egalităţii de gen şi a lidershipului femeilor.

Institutul pentru Democraţie menţionează într-un comunicat de presă că participanţii au avut ocazia să primească nu doar informaţii teoretice, dar şi să participe la jocuri interactive. De asemenea, au aflat că atingerea egalităţii de gen este extrem de importantă pentru asigurarea dezvoltării şi stabilităţii durabile. În ţările unde diferenţa de atitudine faţă de femei şi bărbaţi este mare există o probabilitate mai mare de conflicte interne şi externe, în timp ce acele state unde predomină egalitatea de gen sunt predispuse la o mai mare stabilitate şi pace.

Participarea semnificativă a femeilor la rezolvarea conflictelor şi promovarea păcii sporeşte probabilitatea obţinerii unor rezultate mai bune. Potrivit raportului UN Women, în cazul acordurilor de pace în care sunt implicate femeile probabilitatea ca documentele să fie în vigoare timp de 15 ani este cu 35% mai mare. Egalitatea de gen are şi importanţă economică. Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, asigurarea egalităţii de gen în ceea ce priveşte oportunităţile economice contribuie la o creştere economică mai mare, iar conform raportului UN Women, egalitatea economică a femeilor are un efect benefic asupra afacerilor.

În timpul instruirii, majoritatea participanţilor au fost de acord că, din păcate, egalitatea de gen în Republica Moldova este încă departe de normele democratice. Totodată, egalitatea de gen este foarte importantă pentru edificarea unei societăţi stabile şi prospere în R. Moldova. Coeziunea socială, pacea şi prosperitatea statului sunt imposibile fără egalitate socială.

Evenimentul a fost finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului de măsuri de consolidare a încrederii (CBM IV), şi co-finanţat de Guvernul Suediei şi UN Women în cadrul Acordului de cooperare în bază de proiecte cu UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor). Coordonatorul proiectului, Institutul pentru Democraţie, este o organizaţie publică înregistrată în ianuarie 2007, transmite IPN.