SOCIAL

Primul soi de măr cu miezul roşu creat în R. Moldova

post-img

În Republica Moldova a fost creat primul soi de măr cu miezul roşu. Soiul este în curs de evaluare, dar deja au câteva trăsături interesante. Parametrii senzoriali sunt excelenţi, scrie Agrobiznes.

Oleg Târsână, preşedintele Uniunii asociaţiilor producătorilor de culturi nucifere (UAPCN) a postat recent mai multe fotografii în care prezintă o selecţie de măr cu miezul roşu. Oleg Târsână spune că varietatea dată a fost obţinută prin încrucişarea dintre genitori de la planta mamă cu tendinţa spre miezul roşu.

„Nu este un măr măşcat, posibil din cauza că pomii sunt tineri. Miezul este de culoarea roşie pronunţat până la camera seminală. Are o textură foarte plăcută crocantă şi aromă deosebită. De regulă, soiurile de măr cu miezul roşu sunt foarte acide, însă soiul pe care îl prezentăm are un gust echilibrat. Urmează să evaluăm productivitatea, asocierea cu portaltoilul, dar deja în primăvara următoare vom propune câteva loturi de pomi pentru studiu în livadă. Nu cred că cineva ar fi interesat să planteze aceste soiuri pe suprafeţe mari, dar sunt nişte soiuri de nişă”, a precizat Oleg Târsână.