SOCIAL

Primul magazin social din stânga Nistrului a fost deschis cu ajutorul UE

post-img

Tot mai multe proiecte sociale sunt iniţiate în stânga Nistrului graţie suportului Uniunii Europene. Astfel, la Tiraspol, s-a deschis primul magazin social. Magazinul „Modnye Detki” este administrat de ONG-ul „Stels - Tera”, care a beneficiat de un grant european pentru startul acestei iniţiative.

Conceptul de magazin social constă în a oferi posibilitatea familiilor cu venituri modeste să cumpere haine, încălţăminte, cărţi, jucării, toate la preţuri accesibile, precum şi să facă schimb de haine. Cum? Foarte simplu: părinţii pot aduce hainele copiilor de care nu mai au nevoie şi să ia altele în loc. Magazinul „Modnye detki” este accesibil online, unde părinţii îşi aleg produsele, le rezervează şi apoi vin la magazin şi le achită. De asemenea, administraţia îşi propune să deschidă un atelier de reparaţii şi croitorie pentru ca cei mici să-şi modifice hainele după placul lor.

La magazin este un panou unde părinţii îşi lasă sugestiile şi lista lucrurilor de care au nevoie, astfel această metodă de sondaj permanent ajută administraţia magazinului să aducă produsele potrivite şi necesare părinţilor şi copiilor.

Administratorul „Stels - Tera” şi iniţiatorul acestei idei, Veaceslav Popescul, spune că „Deschiderea unui astfel de magazin a apărut după o amplă analiză a situaţiei financiare a familiilor tinere şi a celor cu mulţi copiii. Situaţia social - economică a familiilor raportată la preţurile de pe piaţă, nu le permite părinţilor să asigure strictul necesar în materie de haine şi ale lucruri pentru dezvoltare personală. Grantul oferit ne-a fost de mare ajutor, astfel că ne asigură existenţa cel puţin până în toamnă, atunci când planificăm să trecem la autofinanţare. De asemenea, toţi banii cîştigaţi îi vom folosi pentru dezvoltarea iniţiativelor asociaţiei noastre cum ar fi training-uri pentru părinţi şi copii, masterclass-uri de dezvoltare pentru copii şi un teren de joacă pentru copii în faţa magazinului”.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova şi ai Fundaţiei Est Europene. Finanţatorii au fost încântaţi de ambiţia de care au dat dovadă membrii Asociaţiei “Stels-Tera” pentru deschiderea acestui magazin şi sunt siguri că această practică nouă pentru regiune va fi un exemplu şi o motivare pentru alţii.

Magazinul „Modnye Detki” face parts din programul antreprenoriatului social în cadrul proiectului “Construim punţi, depăşim bariere - creăm parteneriate între societatea civilă de pe amble maluri ale Nistrului”, implementat de Fundaţia Est Europeană, cu suportul financiar al Uniunii Europene şi Suedia.