SOCIAL

Primăria Chişinău va primi din partea administraţiei oraşului Viena o autospecială pentru deszăpezirea străzilor

post-img

Primăria municipiului Chişinău va beneficia de un vehicul multifuncţional pentru întreţinerea infrastructurii rutiere din partea administraţiei oraşului Viena, Austria, acordată prin contract de donaţie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Consiliul municipal Chişinău.

Autospeciala de model MAN va fi utilizată de serviciile municipale în special pentru deszăpezirea drumurilor pe timp de iarnă. 

Potrivit autorităţilor municipale, autospeciala este o necesitate stringentă pentru regiile de salubrizare a oraşului, înlocuind munca fizică grea în condiţii de iarnă. 

Anterior Chişinăul a mai beneficiat, cu titlu gratuit, din partea Primăriei Viena de o autospecială pentu evacuarea deşeurilor şi a unei ambulanţe.