SOCIAL

Primăria Chişinău solicită şoferilor să nu parcheze pe carosabil. Autospecialele vor curăţa la noapte străzile

post-img

Primăria Chişinău solicită, repetat, şoferilor să nu parcheze maşinile pe carosabil, pentru a permite intervenţia în această noapte la deszăpezire şi lărgirea părţii carosabile, pe mai multe străzi din Chişinău.

Este vorba despre următoarele adrese:

- sectorul Centru: str. Alexandr Puşkin, str. Bucureşti, str. Vasile Alecsandri, str. Gheorghe Asachi;

- sectorul Râşcani: bd. Moscova, str. Kiev, str. Alecu Russo, str. Calea Orheiului, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale;

- sectorul Ciocana: bd. Mircea cel Bătrân, str. Igor Vieru, str. Petru Zadnipru, str. Mihail Sadoveanu;

- sectorul Buiucani: str. Ion Creangă, str. Calea Ieşilor, str. Vasile Lupu, str. Alba Iulia;

- sectorul Botanica: bd. Decebal, str. Cuza Vodă, bd. Traian, bd. Dacia (buzunare).

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a solicitat ca drumarii să intervină începând cu ora 22:00. Edilul a menţionat că măsura este necesară pentru a evita crearea ambuteiajelor în orele de vârf.

Din cauza automobilelor parcate neregulamentar, serviciile municipale nu pot curăţa tot carosabilul. Primăria mizează pe suport din partea Inspectoratul Naţional de Patrulare al IGP, atât pentru a facilita intervenţia autospecialelor de deszăpezire, cât şi pentru a fluidiza traficul rutier.