SOCIAL

Primăria Chişinău a reuşit să cumpere 31 de mii de teste rapide pentru depistarea COVID-19, la un preţ de 13 lei bucata

Primăria Chişinău a reuşit să cumpere 31 de mii de teste rapide pentru depistarea COVID-19, la un preţ de 13 lei bucata. Testele antigen vor fi destinate profesorilor şi elevilor dar nu se ştie deocamdată când vor ajunge în instituţiile de învăţământ. Fiecare şcoală va primi câte 100 de teste.

La licitaţie au participat 17 agenţi economici. Reprezentanţii Primăriei spun că achiziţia cu doar 13 lei pentru un test rapid i-a făcut să economisească peste un milion de lei.

BORIS GÎLCĂ, şef interimar Direcţia Sănătate Chişinău: „La o cantitate de 31 de mii de teste am obţinut cel mai bun preţ în Republica Moldova de până acum pe toată perioada pandemică, de 13 lei. Nemaiântâlnit. Cea mai mare ofertă ca preţ a fost 70 de lei”.

Autorităţile dau asigurări că testele corespund standardelor impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeană. Anterior, Primăria Chişinău a mai cumpărat  două mii de teste antigen, doar că la un preţ de 93 de lei bucata.