SOCIAL

Primăria Chişinău a întocmit itinerarul liniei de troleibuz care va lega oraşul de Aeroportul Internaţional

post-img

Cei care se vor afla în centrul capitalei şi vor dori să ajungă la Aeroportul Internaţional Chişinău vor avea posibilitatea să se deplaseze cu troleibuzul. Primăria Chişinău a întocmit deja itinerarul rutei nr. 30, care va fi lansată pe 27 iunie.

Linia de troleibuz va circula potrivit următorului itinerar:

Tur: Aeroportul Internaţional Chişinău – bd. Dacia – viaduct – str. Ciuflea – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – str. 31 august 1989;

Retur: str. 31 august 1989 – str. A. Puşkin – bd. Ştefan cel mare şi Sfânt – str. Ciuflea – viaduct – bd. Dacia – Aeroportul Internaţional Chişinău.

Pe linia nr. 30 vor circula troleibuze cu mers autonom.

De asemenea, începând cu 27 iunie se anulează linia de autobuz „A” „Aeroport – or. Vatra” şi se redeschide ruta nr. 20 „str. 31 august 1989 – or. Vatra”, cu următorul itinerar:

Tur: str. 31 august 1989 – str. A. Puşkin – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – Piaţa „Dimitrie Cantemir” – Calea Ieşilor – or. Vatra;

Retur: or. Vatra – Calea Ieşilor – Piaţa „Dimitrie Cantemir” – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – str. 31 august 1989.