SOCIAL

Premierul Maia Sandu, despre întâlnirea cu cetăţenii R. Moldova stabiliţi în Germania: Unii dintre ei sunt nerăbdători să se întoarcă acasă

post-img

Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere, marţi, 16 iulie, cu cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi la Berlin, Germania. Anunţul a fost făcut de Maia Sandu pe pagina de Facebook. Şefa executivului de la Chişinău a declarat că a aflat că cetăţenii R. Moldova urmăresc cu interes şi speranţă schimbările din ţară, iar unii sunt nerăbdători să se întoarcă acasă.

„Ieri, după o zi de întâlniri oficiale, am avut plăcerea să stau de vorbă cu mai mulţi concetăţeni stabiliţi la Berlin. M-am bucurat să întâlnesc oameni deschişi, luminoşi, care urmăresc cu interes şi speranţă schimbările de acasă. Mulţi dintre ei au fost izgoniţi de un sistem nedrept, construit doar pentru beneficiul unor clanuri. Unii sunt nerăbdători să se întoarcă în R. Moldova, alţii au prins rădăcini în străinătate, dar cu toţii îşi doresc să contribuie la bunăstarea ţării. Este important ca fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem acasă sau în diasporă, să ne implicăm în procesul de schimbare a Republicii Moldova. Avem nevoie de specialişti buni în toate domeniile, în sectorul public şi în cel privat. E necesar să înţelegem că schimbarea nu o poate face o mână de oameni. E necesar să ne punem cu toţii experienţa, dăruirea şi determinarea în slujba ţării”, a scris Maia Sandu pe pagina de Facebook.

Pe 16 iulie, şefa executivului de la Chişinău a avut o întrevedere cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la Berlin, dar şi cu lidera Uniunii Creştin-Democrate a Republicii Federale Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer.










Sursa: Facebook/Maia Sandu

Annegret Kramp-Karrenbauer, lidera Uniunii Creştin-Democrate din Germania, despre Maia Sandu: „Sunteţi o sursă de inspiraţie pentru femeile din politica europeană”

Cancelarul german la întrevederea cu Maia Sandu: Nu este uşor să reconstruieşti un sistem care nu a mai existat până acum fără corupţie