SOCIAL

Posturile vamale ”Cosăuţi” şi ”Soroca” şi-au sistat temporar activitatea. A crescut nivelul apei în râul Nistru

post-img

Circulaţia prin posturile vamale de tip debarcader ”Cosăuţi” şi ”Soroca” a fost suspendată temporar, din cauza creşterii nivelului de apă în râul Nistru.

În aceste condiţii, Serviciul Vamal recomandă persoanelor care şi-au  planificat traversarea frontierei prin aceste două posturi, să opteze pentru postul vamal ”Otaci” (rutier), aflat în imediata vecinătate.

Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a atenţionat populaţia referitor la ridicarea semnificativă a nivelului apei în râuri şi lacuri, ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a topirii zăpezii.