SOCIAL

Poliţiştii au descoperit un teren agricol de două hectare, cultivat cu plante de cânepă

post-img

Angajaţii Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi angajaţii IP Ştefan Vodă au depistat 1000 de plante de cânepă, ce creşteau pe un teren agricol de două hectare din satul Crocmaz.

Poliţiştii au stabilit că terenul pe care creştea cânepa era prelucrat de un bărbat în vârstă de 50 ani, locuitor al satului Crocmaz, care a declarat că arenda terenul agricol. Bărbatul a fost condus la Inspectoratul de Poliţie, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

Plantele au fost smulse, ridicate, sigilate şi expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor. Actualmente suspectul este cercetat în stare de libertate iar în dependenţă de rezultatele expertizei, acesta riscă să fie cercetat penal şi sancţionat  cu amendă în mărime de la 10 000 lei la 20 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore.

Reamintim, că operaţiunea “Mac-2018” a fost  iniţiată cu scopul de a combate traficul ilicit de droguri de origine vegetală, de depistare şi nimicire a plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care le cultivă. Poliţia capitalei continuă activităţile de contracare a infracţiunilor legate de droguri. Totodată, cetăţenii sunt rugaţi să infomeze serviciul unic 112, atunci când deţin informaţii despre cultivarea plantelor cu conţinut narcotic.