SOCIAL

Poliţia de patrulare s-a autosesizat în urma unor imagini devenite virale pe internet

Sunt un pericol, atât pentru ei, cât şi pentru alţi conducători auto. Poliţia rutieră s-a autosesizat în cazul unui şofer care conducea periculos pe străzile Chişinăului. Asta după ce, pe internet, au apărut imagini cu momentul în care automobilul său a derapat pe şosea, după ce a intrat cu mare viteză într-un sens giratoriu.

Imaginile au fost surprinse de camera de bord instalată în alt automobil. Într-o postare pe o reţea socială, Inspectoratul Naţional de Patrulare a anunţat că s-a autosesizat că urmează să-l identifice pe vitezoman. Potrivit poliţiei, pentru această încălcare a codului rutier legea prevede amendă de până la 2.000 de lei si 5 puncte de penalizare, arest contravenţional până la 15 zile sau privarea dreptului de a conduce vehicule până la un an.

Reamintim că şi săptămâna trecută o şoferiţă a transmis live, pe o reţea socială, momentul în care conducea haotic şi cu viteză excesivă prin centrul Chişinăului, încălcând mai multe reguli de circulaţie, inclusiv ignorând culoarea roşie a semaforului.

În cele din urmă, tânăra a fost identificată de poliţişti şi sancţionată cu o amendă de doar 900 de lei şi trei puncte de penalizare.