SOCIAL

Poliţia a reţinut un minor din Chişinău, fără loc permanent de trai, pentru că a furat o bicicletă

Angajaţii echipajului mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au reţinut un minor de 14 ani, pentru furtul unei biciclete.

El s-a dovedit a fi fără loc permanent de trai şi se află în grija rudelor. Poliţiştii l-au plasat de mai multe ori în centrele de plasament temporar pentru minori, de unde acesta fugea.

Minorul ar fi profitat de neatenţia proprietarei şi ar fi sustras bicicleta lasată fară supraveghere lângă un magazin, cauzând victimei un prejudiciu de 5000 de lei. Bicicleta a fost ridicată şi returnată victimei, iar bănuitul urmează să fie cercetat penal în stare de libertate.

Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea stabilirii complicităţii lui în alte cazuri analogice, iar cetăţenii sunt rugaţi să alerteze Poliţia Capitalei prin intermediul serviciului 902, atunci când au surprins persoane implicate la săvârşirea infracţiunilor stradale.