SOCIAL

Peste un milion de lei au fost alocaţi de Guvern Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc”

post-img

Aproximativ un milion 500 de mii de lei au fost alocaţi de Guvern pentru reparaţia acoperişului şi pardoselii din sala de balet a Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc”.

„Mă bucur că am reuşit să rezolvăm probleme cu adevărat stringente cu care Ansamblul „Joc” s-a confruntat zeci de ani, pentru că era păcat ca unul dintre principalii promotori ai dansului şi muzicii populare, atât în ţară, cât şi peste hotare, una din „cărţile de vizită” a Republicii Moldova să nu beneficieze de condiţii adecvate pentru dezvoltare. După numirea noului director Aliona Baroncea-Strâmbeanu, membrii redutabilului colectiv coregrafic s-au ambiţionat să înscrie o nouă pagină în glorioasa istorie a „Joc”- ului, în spiritul valorilor artistice promovate de marele maestru Vladimir Curbet”,  a menţionat secretarul general de stat Igor Şarov.
 
Organizarea unor turnee peste hotare, inclusiv un mare spectacol care va avea loc în această vară la Sala Palatului din Bucureşti; invitarea unor cunoscuţi coregrafi pentru a monta noi dansuri, dar şi pentru a le restabili şi reinterpreta pe cele din vechiul repertoriu; reînnoirea costumelor. Acestea sunt doar câteva dintre noile proiecte în care sunt implicaţi membrii Ansamblului„Joc”.
 
Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc” va susţine spectacolul de încheiere a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor” din acest an, care va avea loc pe 10 martie în incinta Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, se menţionează într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.