SOCIAL

Peste 60 de instituţii şcolare din Moldova au fost reorganizate

post-img

Către anul de studii 2017-2018, 64 de instituţii şcolare au trecut prin procesul de reorganizare, iar ca urmare 19 şcoli au fost închise.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, motivul este numărul mic de elevi din instituţiile respective. Autorităţile îşi propun să vină cu un concept nou, care presupune crearea filialelor pentru şcolile de circumscripţie, în care să activeze doar treapta primară sau gimnazială.

Şeful Direcţiei învăţământ preuniversitar, Valentin Crudu, a declarat pentru IPN că decizia de reorganizare le aparţine consiliilor raionale. Au fost închise instituţiile în care erau înscrişi de la 40 la 70 de elevi. În mare parte este vorba despre gimnazii.

Situaţia e complicată şi la treapta liceală. Regulamentul prevede că treapta liceală poate exista doar în condiţiile în care se formează două clase a câte cel puţin 20 de elevi. Anul trecut, din 355 de licee care au anunţat admiterea, admitere regulamentară cu două clase au avut doar 190 de licee. Ministerul a recurs la o modificare de regulament prin care a permis consiliilor raionale şi direcţiilor raionale să ia decizia dacă treaptă liceală va fi constituită în cazul în care sunt doar 29-34 de liceeni. Însă, aceste clase au fost deschise cu anumite condiţii, luându-se în calcul media de înmatriculare, media absolvenţilor, dar şi rata de promovabilitate la BAC în sesiunile anterioare.

Cât ţine de conceptul care presupune crearea filialelor pentru şcolile de circumscripţie, în proces de perfectare este o decizie de guvern în acest sens, astfel încât proiectul să fie implementat începând cu anul viitor de studii. Potrivit lui Valentin Crudu, o asemenea practică există în ţările baltice, dar şi în alte state.

„Sunt un fel de clustere. Există şcoala de bază, la care sunt arondate câteva localităţi în care vor activa filiale, astfel încât să nu transportăm copiii, atunci când avem posibilitatea să întreţinem aceste filiale. În filială nu va fi director şi nici vicedirector, administraţia va fi unică. Mai mult ca atât, această unitate va fi responsabilă de tot procesul educaţional care are loc în filiale şi calitatea acestuia”, a menţionat şeful Direcţiei.