SOCIAL

Peste 30 de petiţii, depuse la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor într-o săptămână

post-img

Pe parcursul săptămânii 26-30 noiembrie, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei (APCSP) au înregistrat peste 30 de petiţii. Petiţionarii s-au expus asupra produselor nesatisfăcătoare procurate.

Odată  cu răcirea temperaturii din termometre, consumatorii s-au arătat nemulţumiţi de funcţionalitatea unui cazan de gaz şi a unui termostat necalitativ achiziţionat pentru o centrală termică, împiedicând consumatorul să regleze temperatura dorită a camerei. În aceste cazuri, consumatorii au solicitat reparaţia produselor sau înlocuirea acestora cu bunuri de calitate corespunzătoare.

Alte produse neconforme au fost telefoane (2 petiţii), televizor, uşi, precum şi servicii ce nu au corespuns aşteptărilor consumatorilor: transfer de bani nereuşit prin intermediul unui terminal de plată, servicii spălătorie auto, serviciu vulcanizare, serviciu transport rutier etc.

La Telefonul Consumatorului au fost notificate în această perioadă- 109 apeluri telefonice.