SOCIAL

Peste 24 de mii de traversări la frontieră, în ultimele 24 de ore. Zeci de amenzi pentru nerespectarea regulilor COVID-19

post-img

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 24 875 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 12 063 traversări persoane, dintre care 6 618 treceri la frontiera moldo-română, 2 453 treceri la frontiera cu Ucraina şi 2 992 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
PTF Aeroportul Internaţional Chişinău – 2 992 traversări persoane;
PTF Leuşeni - 2 714 traversări persoane;
PTF Sculeni – 1 726 traversări persoane;
PTF Giurgiuleşti-Galaţi - 1 009 traversări persoane;
PTF Cahul – 600 traversări persoane;

Pe parcursul a 24 de ore, poliţiştii de frontieră au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
- 18 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră şi cel al punctelor de trecere a frontierei;
- trei cetăţeni străini au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
- şapte încălcări privind folosirea vinietei şi exploatarea vehiculelor;
- patru cazuri de trafic ilicit de bunuri;
- cinci documente de călătorie falsificate;
- două persoane identificate cu consemn naţional;
- 54 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM);

În punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 24 875 persoane şi completate 959 fişe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecţiei de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofiţerii de la Linia Verde a Poliţiei de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 293 de apeluri de la cetăţeni, unde s-au oferit consultaţii vizavi de situaţia de la frontiera de stat, condiţiile de traversare şi riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.