SOCIAL

Peste 20 focare de vegetaţie au fost stinse de pompieri, în 24 de ore

post-img

Peste 20 focare de vegetaţie uscată au fost stinse de pompierii IGSU în ultimele 24 de ore.

Intervenţia salvatorilor a fost necesară în localitatea Fântâniţa, raionul Drochia unde din cauza arderii au fost afectată suprafaţa de 10 ha a unui teren. Tot în această localitate un incendiu a afectat peste 500 metri  a unui lan de floarea soarelui. La faţa locului pentru stingere au intervenit două echipe de pompieri.

Un alt incendiu unde a fost necesară intervenţia angajaţilor IGSU a avut loc în localitatea Moscovei, raionul Cahul. Aici salvatorii au stins 7ha de iarbă uscată. Incendii similare au fost înregistrate şi în UTA Găgăuzia, raioanele Căuşeni, Anenii Noi, Taraclia şi Basarabeasca.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă aminteşte că orice scânteie poate provoca incendii pe spaţii extinse în condiţii de umiditate redusă şi temperaturi ridicate.

Pentru a evita situaţiile de risc specialiştii îndemnă oamenii să respecte cu stricteţe regulile antiincendiare, iar în cazul în care observă focare de ardere să apeleze de urgenţă Serviciul 112 pentru a evita propagarea acestora.