SOCIAL

Peste 16 mii de ţigarete nedeclarate, depistate de câinii Serviciului Vamal

post-img

16 860 de ţigarete nedeclarate, de diverse mărci, cu timbru de acciz al Republicii Moldova au fost reţinute de vameşi la ieşirea din ţară. Cele două tentative de scoatere ilegală din ţară a ţigaretelor au avut loc la Costeşti şi Aeroportul Internaţional Chişinău.

Depistarea de la Costeşti a fost raportată după ce, vameşii au redirecţionat pentru verificări suplimentare maşina unui locuitor al municipiului Chişinău, care figura în sistemul de consemne al Vămii. Suspiciunile vameşilor au fost confirmate şi de patrupedul de serviciu, care a reacţionat la torpedoul autovehiculului. Astfel, în urma demontării acestuia, vameşii au depistat 13 860 de ţigarete, se anunţă într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Produsele din tutun şi maşina au fost reţinute, bărbatul urmând să achite şi o amendă de până la 4 500 de lei.

Celelalte trei mii de ţigarete au fost descoperite în valiza unei pasagere a cursei aeriene Chişinău – Roma. Vameşii le-au descoperit în cadrul scanării bagajelor de cală, fiind alertaţi şi de câinele specializat al Vămii.

Lotul a fost reţinut pentru continuarea cercetărilor, iar femeia urmează să achite o amendă de trei mii de lei.