SOCIAL

Pe mai multe drumuri din ţară se circulă în condiţii de iarnă. Poliţia atenţionează şoferii

post-img

În ultimele 24 de ore au căzut precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, astfel pe mai multe tronsoane de drum din ţară se circulă în condiţii de iarnă.

Inspectoratul Naţional de Patrulare avertizează şoferii să-şi echipeze unităţile de transport cu anvelope de iarnă, mai ales cei care transportă călători şi sunt responsabili de atâtea vieţi. În acest context poliţiştii de patrulare au mers în mai mukte gări unde au verificat dotarea vehiculelor care transportă pasageri.
 

Totodată, Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă şoferii să respecte următoarele reguli:

- nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate;
- utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă pentru a reduce riscul producerii unor accidente din cauza neasigurării la schimbarea direcţiei de mers;
- păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă;
- curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare;
- fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.

În contextul în care suntem în perioada rece a anului şi condiţiile meteo îngreunează deplasarea pe traseu, creând impedimente, INP avertizează conducătorii auto, că ignorând anumite cerinţe îşi pun în pericol viaţa lor, a pasagerilor, a pietonilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.


Pe drumul Chişinău-Leuşeni circulaţia este îngreunată de stratul de zăpadă care s-a aşternul. Oamenii spun că drumul nu este curăţat.