SOCIAL

Pe 16 octombrie este marcată Ziua Internaţională a Anesteziei. Medic: Este o specialitate pe vârf de cuţit

Ce ar fi medicina fără anestezie? Cu siguranţă nici nu ne putem imagina astăzi pentru că importanţa anesteziei în medicină este deosebită. Aşa că o zi dedicată celor care o practică, face cinste profesiei şi progreselor făcute în jurul ei. Medicii anestezişti sunt cei care, ca într-o vrajă, fac să dispară durerea şi tot ei sunt cei care monitorizează starea pacientului în timpul operaţiei.

În fiecare an, pe 16 octombrie este marcată Ziua Internaţională a Anesteziei. Această dată a fost aleasă pentru că, pe 16 octombrie 1846, a fost efectuată oficial prima anestezie generală de către medicul stomatolog Thomas Morton. El a realizat o intervenţie chirurgicală folosind eterul în anestezie.

Anii au trecut şi ştiinţa a progresat enorm. Oleg Botnaruc este medic anestezist la Spitalul Clinic Republican "Timofei Moşneaga". A îndrăgit această profesie în urmă cu zece ani, chiar după prima experienţă din sala de operaţii.

OLEG BOTNARUC, medic anestezist: „Este o specialitate pe vârf de cuţit sau pe lamă de cuţit în care fiecare moment, fiecare pas este dicisiv şi înt-o imi place de a lua această decizie de a o implimenta şi deodată vezi rezultatul.”

Medicul a fost de garda chiar de ziua profesională. A avut mult de muncă şi recunoaşte că în carieră a avut multe zile epuizante.

OLEG BOTNARUC, medic anestezist: „Au fost şi până la 15, poate şi  mai mult, în dependenţă de zi, în dependenţă de pacienţi cîţi se internează. În perioada turelor noi mai mult activăm pentru urgenţă. Este un consum enorm, dacă presupunem că 2-3 sunt lejere, dar în rest sunt nişte anestezii complicate.”

La fiecare intervenţie, medicul alege tipul şi calculează doza de medicamente. După ce face anestezia pacientului, rămâne lânga masa de operaţie cu ochii în ecranele aparatelor care monitorizeazăorganele vitale.

OLEG BOTNARUC, medic anestezist: „Fără anestezie nu ar fi posibl de efectuat cred că 90% din intervenţiile care se efectuează. Chiar şi aceleaşi proceduri sau intervenţii mai chirurgia de o zi, microchirurgia.”

Medicii anestezişţi de la Spitalul Clinic Republican "Timofei Moşneaga" au făcut un clip video şi au argumentat de ce este necesară această profesie.

„Anestezistul este un medic de folos şi în timpul operaţiei este unul de folos. Cu iscusinţă va face întotdeauna anestezia. Important pacientul să fie fără alergie. Ca să opereze chirurgul cu îndrăzneală şi precizie.”

La la Spitalul Clinic Republican "Timofei Moşneaga" muncesc aproape 20 de medici anestezişti.