SOCIAL

Patru tipuri de ambulanţe vor fi procurate de la companiile asociate turceşti

post-img

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale va procura, conform contractului de achiziţii publice din 16 aprilie 2019, patru tipuri de ambulanţe (B 4x2, B 4x4, C 4x2 şi C 4x4) de la companiile asociate turceşti „Das Özel Sağlık Hiz. Ltd. Şti” şi „Gizerler oto Motorlu Araçlar A.Ş.”. Valoarea contractului depăşeşte 10,6 milioane de euro.

Costul autospecialelor oscilează între 66 de mii şi 73 de mii de euro, în funcţie de dotări. Ambulanţele urmează să ajungă în parcul auto al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească.

Într-un răspuns la o solicitare a Agenţiei de presă IPN, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale precizează că la licitaţia desfăşurată în ianuarie 2018 a fost depusă o singură ofertă, cea a companiilor turceşti asociate. Anunţul privind desfăşurarea licitaţiei a fost publicat inclusiv în Jurnalul Oficial al UE, cum impune Legea privind achiziţiile publice.

Procurarea unităţilor se va face din contul mijloacelor financiare alocate în baza acordului-cadru de împrumut dintre Guvernul Moldovei şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Ministerul precizează că, în iunie 2019, o comisie formată din foşti funcţionari ai instituţiei şi alţi specialişti s-au deplasat în Turcia. Deşi s-a anunţat că aceştia ar fi avut obiecţii la dotarea ambulanţelor, lipseşte un act semnat de toţi membrii comisiei privind dotările tehnice ale ambulanţelor deja asamblate. Totodată, prin ordonanţa din 6 decembrie 2019, Procuratura Anticorupţie a dispus refuzul pornirii urmăririi penale pe marginea procedurilor de achiziţii publice privind achiziţionarea de ambulanţe, deoarece fapta nu întrunea elementele unei infracţiuni.

Conform contractului de achiziţii publice, părţile contractante moldoveneşti dispun de dreptul de a efectua inspectarea tehnică a calităţii ambulanţelor, prin intermediul unei inspecţii tehnice independente, ceea ce şi va fi făcut la recepţionarea în ţară a ambulanţelor, se mai spune în răspunsul oferit pentru IPN.

În iunie 2018, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a aprobat acordarea unui împrumut de 12 milioane de euro Republicii Moldova pentru reînnoirea parcului de ambulanţe al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească. Urmează să fie achiziţionate 168 de ambulanţe.