Spaţii pentru alăptare, terenuri de joacă sau camere de odihnă pentru familii, sunt condiţiile pe care le vor crea, în următoarele luni, patru companii din R. Moldova pentru a asigura spaţii prietenoase familiei la locul de muncă.
Iniţiativele sunt cofinanţate cu câte 5,000 de dolari de către Fondul ONU pentru Populaţie, iar companiile urmează să dubleze contribuţia. Certificatele de cofinanţare au fost acordate companiilor în cadrul „Ceremoniei de lansare a iniţiativelor prietenoase familiei la locul de muncă”, desfăşurată miercuri, 27 aprilie.
Prezentă la eveniment, secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Felicia Bechtoldt, a reiterat angajamentul Guvernului în promovarea politicilor prietenoase familiei: „Un efort comun al Guvernului şi cel al mediului de afaceri poate determina sporirea numărului de femei angajate, participarea mai activă a bărbaţilor la sarcinile domestice şi cele de îngrijire, iar pe termen lung – la reducerea decalajului dintre numărul dorit de copii şi cei pe care îl au”.
„Sectorul privat din Republica Moldova se alătură mişcării globale de implementare a politicilor prietenoase familiei la locul de muncă. Suntem convinşi că graţie acestui parteneriat, prin amenajarea camerelor de îngrijire şi joacă a copiilor, a spaţiilor pentru alăptare şi aplicarea bunelor practici în domeniul resurselor umane, companiile private vor ajuta familiile din Republica Moldova să-şi atingă aspiraţiile reproductive şi cele profesionale”, a declarat Reprezentanta Rezidentă UNFPA, Nigina Abaszada.
Managera de proiecte din cadrul Agenţiei Austriece de Dezvoltare, Lina Acălugăriţei, a subliniat deschiderea donatorilor pentru susţinerea şi extinderea în continuare a iniţiativelor prietenoase familiei la locul, enumerând care sunt beneficiile pe termen lung pentru angajatori, angajaţi şi societate, influenţând pozitiv creşterea PIB-ului.
”Sperăm că mai multe companii din sectorul privat din R. Moldova se vor alătura acestei iniţiative, iar aceste bune practici vor fi preluate şi extinse”, a declarat Natalia Calenic, vicepreşedinta Camerei de Comerţ şi Industrie, partenerul de implementare al UNFPA.
Cele patru companii îşi propun să amenajeze, în următoarele luni, spaţii adaptate familiilor angajate cu copii.
Iniţiativele urmează să fie inaugurate în toamna acestui an şi vor fi utile pentru aproximativ 5000 mii de angajaţi din toate companiile campioane, dintre care 65% sunt tineri de 19-39 de ani.
Proiectul „Mai Multe Oportunităţi: Politici Familiale Sensibile la Gen pentru Sectorul Privat din Balcanii de Vest şi Republica Moldova” este realizat de Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), cu susţinerea Agenţiei Austriece de Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.