SOCIAL

PAS a atacat în instanţa de judecată decizia prin care diaspora este obligată să cumpere poliţa medicală la întoarcerea în R. Moldova

post-img

Partidul Acţiune şi Solidaritate a atacat în instanţa de judecată decizia adoptată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale care prevede că moldovenii din diasporă trebuie să procure poliţă de asigurare atunci când revin acasă. Preşedinta formaţiunii Maia Sandu afirmă că decizia în cauză este neconstituţională, transmite IPN.


„Noi o considerăm neconstituţională şi astăzi am transmis o sesizare la Curtea de Apel. Nu există nicio prevedere legală care să le interzică oamenilor să revină acasă. Ei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi autorităţile nu pot să folosească pretexte inventate cum sunt acestea, că dacă nu ai asigurarea medicală nu poţi să-ţi procuri bilet la avion. Nu este legal acest lucru, indiferent că ai poliţă sau nu ai. Noi am mers în instanţa de judecată pentru a cere anularea acestei hotărâri”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiuni „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Totodată, Maia Sandu îndeamnă diaspora, în special cei care încă mai au resurse, să rămână în ţările în care se află.

„Pentru cei care pot să mai rămână câteva săptămâni, dar vor să revină pentru că sunt speriaţi, însă au un salariu, au unde să rămână, este mai bine pentru ei să rămână 2-3 săptămâni. Noi abia intrăm în furtună, la noi abia urmează să se declanşeze ce s-a declanşat în alte ţări şi sistemul medical de la noi este mult mai slab. Cei care pot să mai stea acolo 2-3 săptămâni, să mai rămână acest timp. Pentru cei care nu pot, nu au bani, nu au unde sta, trebuie să se organizeze aceste zboruri”, a adăugat Maia Sandu.

Fosta prim-ministră a îndemnat autorităţile să organizeze cât mai multe zboruri în ţările unde se află un număr mare de moldoveni care se află în dificultate.

„Este dramatic faptul cum au ajuns oamenii acolo şi acum trebuie să treacă prin aceleaşi greutăţi ca să se întoarcă acasă. Nu cred că cineva şi-a imaginat că vom ajunge aici. Pentru situaţiile grave, cei de la guvernare trebuie să înţeleagă că sunt mulţi oameni care nu au economii, care trăiau de la salarii la salarii. Dacă ei şi-au pierdut slujba, nu pot să rămână acolo nici încă trei luni de zile, nu au aceste economii. Pentru ei este această soluţie urgentă, soluţia este să se organizeze zboruri autorizate de Guvern. Consulatele, ambasadele să facă listele pornind de la priorităţi. Este complicat atunci când mulţi oameni vor să vină, dar se poate face diferenţa dintre un caz când un om nu mai poate să rămână 2-3 săptămâni. Aceasta este singura modalitate şi trebuie să se organizeze aceste zboruri în toate ţările unde avem un număr mare de oameni”, a punctat preşedinta PAS.