SOCIAL

Părintele Arsenie Boca ar putea fi trecut în curând în rândul sfinţilor. Sfântul Sinod va lua o decizie în perioada următoare

post-img

Părintele Arsenie Boca, considerat unul dintre marii duhovnici români, ar putea trece foarte curând în rândul sfinţilor. Dosarul de canonizare a acestuia a fost încheiat şi a fost trimis la Bucureşti, Sfântului Sinod. Episcopii ortodocşi sunt cei care au acum ultimul cuvânt.


Dosarul de canonizare a părintelui Arsenie Boca e gata, iar vestea a venit de la Episcopia Devei şi Hunedoarei, în jurisdicţia căreia părintele a trăit şi a fost îngropat.

Urmează ca actele  să fie înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care le va  examina şi va lua o decizie.

Vestea că părintele Arsenie Boca este tot mai aproape de a deveni sfânt i-a bucurat pe mulţi credincioşi.

Potrivit surselor noastre, la finalul lunii octombrie, membrii Sfântului Sinod ar putea vota ca părintele Arsenie Boca să fie trecut în rândul sfinţilor, iar o lună mai târziu ar avea loc slujba de canonizare, la Mănăstirea Prislop.

Părintele Arsenie Boca a fost arestat şi torturat de fosta Securitate comunistă între 1948 şi 1951, acuzat de presupuse legături cu legionarii. A fost închis şi condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal.

După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a revenit ca stareţ la Mănăstirea Prislop.

În luna noiembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea părintelui, care a fost îngropat la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. Mormântul acestuia este loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi.