Ostaşii români ucişi mişeleşte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost comemoraţi astăzi la Bălţi. Un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei a oficat o slujbă de pomenire. S-a ţinut un moment de reculegere şi s-au depus flori la troiţa ridică în memoria eroilor români.
O troiţă din lemn instalată pe 7 mai 1992 pe locul fostului lagăr militar de concentrare sovietic mai aminteşte azi de tragicele evenimente. Locul a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români, maghiari, germani şi ruşi. În timpul Operaţiunii Iaşi – Chişinău, deşi armata română era aliata Uniunii Sovietice, s-au comis multe atrocităţi. Potrivit martorilor, mulţi prizonieri români au fost împuşcaţi fără milă. Alţii au fost duşi în lagărul amenajat la Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut.
MIHAIL VERHOVEŢCHI, preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Patrimoniului Cultural: „Aici unde ne aflăm noi este una din multiplile gropi comune, care au fost lasate de structuriel NKVD-iste pe teritoriul oraşului Bălţi. Dacă aş putea spune o cifră mai exactă. Este vorba de 66, 67 de gropi comune.”
OCTAVIAN ŢÎCU, preşedintele Partidului Unităţii Naţionale: „Aici oficial sunt îngropaţi doar 3 mii de miliatri, dar noi nuştim exact care este cifra lor. Prin urmare, este impropriu ca în data de 9 mai, noi să consemnăm o zi a victoriei în condiţiile în care chiar sub coastele, în mijlocul Bălţiului noi avem o memorie a unor prizonieri de război care pur şi simpu omorâţi în aceste lagăre.”
Vera Albu îşi aduce şi acum aminte cu lacrimi în ochi despre lagărul unde a fost prizonier tatăl ei.
VERA ALBU: „El a fost aici în lagăr şi tare a fost chinuit. Mama o singură dată a venit la dânsu. A vândut pardesiul şi a făcut de mâncare, să-i dea să mănânce şi n-o mai ajuns mâncare la tata. Şi-au bătut joc aici de toate naţionalităţile şi de ruşii lor, şi de ucraineni şi de toţi.”
Conform estimărilor, la Bălţi ar fi fost aproape 50 de mii de prizonieri de război. Dintre aceştia, 40 de mii erau români, 5 mii germani, 2 mii maghiari, iar restul cehi, slovaci sau croaţi. Regimul de detenţie era unul extrem de sever şi crud, fără hrană şi medicamente. Mulţi dintre prizonieri au murit în chinuri şi au fost îngropaţi în gropi comune, fără slujbă sau cruce creştinească.