SOCIAL

ONG-urile de media cer dezbateri pe marginea regulamentului privind utilizarea dronelor

post-img

Organizaţiile neguvernamentale de media sunt îngrijorate de restricţiile pe care le impune noul regulament intitulat „Proceduri şi Instrucţiuni Aeronautice Civile. Operarea aparatelor de zbor fără pilot”, elaborat de Autoritatea Aeronautică Civilă, şi cer revizuirea acestuia. Documentul, care se află la etapa de consultări publice, propune, printre altele, limitarea utilizării dronelor, inclusiv în scopuri jurnalistice.

Acesta conţine atât prevederi interpretabile, cât şi formulări vagi, ce le oferă o limită de discreţie deosebit de mare funcţionarilor care vor aplica în viitor acest regulament, menţionează ONG-urile de media şi cer dezbateri publice pe marginea regulamentului respectiv, transmite IPN.

Într-o declaraţie, organizaţiile semnatare menţionează că în regulament sunt propuse unele restricţii disproporţionat de mari, nejustificate din perspectiva interesului public, care ar putea limita acţiunile jurnaliştilor de investigare a cazurilor de corupţie sau de dobândire ilicită a averilor de către unii funcţionari publici.

„Solicităm AAC să revadă acest document ţinând cont de specificul activităţii mass-media şi să-l modifice în aşa fel, încât drona să poată fi utilizată fără restricţii în scopuri jurnalistice. La fel, cerem anularea obligativităţii obţinerii avizului AAC pentru jurnalişti, întrucât procedura de luare a deciziei de către autoritatea competentă timp de 10 zile îngrădeşte accesul la informaţia operativă de care are nevoie jurnalistul pentru a reflecta evenimentele de interes public”, se spune în declaraţie.

Semnatarii menţionează că Uniunea Europeană de asemenea reglementează utilizarea dronelor la nivel general, iar fiecare stat membru are regulile sale de utilizare a acestora, însă în niciunul din aceste state cadrul legal nu stabileşte restricţii atât de drastice pentru utilizarea dronelor în scop jurnalistic.

Semnatarii declaraţiei sunt: Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, Centrul „Acces-Info” şi RISE Moldova.