SOCIAL

Ombudsman: Cazul copilului uitat în stradă denotă probleme în protecţia mamei şi copilului

post-img

Instituţia Avocatului Poporului califică cazul în care un copil de un an a îngheţat în stradă, fiind uitat de mama lui aflată în stare de ebrietate, drept unul îngrozitor, care denotă existenţa unor probleme serioase de sistem în domeniul protecţiei mamei şi copilului.

Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, recomandă angajarea specialiştilor pentru drepturile copilului în toate primăriile din ţară, dat fiind că asistenţii sociali comunitari sunt suprasolicitaţi şi nu se pot implica la modul efectiv pentru asigurarea protecţiei copiilor în situaţii de risc. „Nu putem face economii pe seama copiilor. Ţara în care copiii mor îngheţaţi de frig în stradă nu poate avea viitor”, susţine ombudsmanul.

Avocatul poporului pentru drepturile copilului consideră necesară convocarea unei şedinţe cu participarea factorilor de decizie de nivel central pentru examinarea cazului sub aspectul asigurării cadrului juridic şi instituţional necesar pentru prevenirea a astfel de tragedii şi asigurarea protecţiei copiilor aflaţi în situaţie de risc.

În opinia ombudsmanului, veriga slabă în exercitarea atribuţiilor de asigurare a protecţiei copiilor aflaţi în dificultate este la nivelul autorităţilor publice locale. Asta deoarece există lacune în funcţionarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţialelor victime ale violenţei, neglijării exploatării şi traficului. Acest mecanism trebuie să lucreze mai mult pentru prevenirea situaţiilor de risc eminent pentru copii, menţionează Maia Bănărescu.

Un copil de un an a fost găsit pe marginea drumului, într-o localitate din raionul Nisporeni, fără semne de viaţă, miercuri, 28 noiembrie. Poliţia a deschis un proces penal pe caz, care urmeze să treacă într-o cauză penală după ce vor fi făcute expertizele medico-legale. Mama bebeluşului, o femeie de 29 de ani, le-a spus oamenilor legii că s-a pornit cu copilul la vecini, dar, fiind în stare de ebrietate, nu ţine minte unde a rămas copilul, întorcându-se singură acasă. Femeia mai are un copil, de zece ani. Dacă va fi găsită vinovată de lăsarea în primejdie a copilului, soldată cu deces, riscă până la patru ani de detenţie, dar şi decăderea de drepturi părinteşti pentru celălalt copil.