SOCIAL

Obiceiuri şi tradiţii de Ispas, una din cele mai mari sărbători religioase

Cozonacul şi ouăle roşii au îmbogăţit astăzi şi mesele creştinilor din Republica Moldova. Numită în popor şi Ispasul, este una din cele mai mari sărbători religioase. De dimineaţă, oamenii au mers la biserică, iar după rugăciuni au ciocnit ouăle roşii.

Înălţarea Domnului este sărbătorită la 40 de zile de la Învierea Domnului. Sărbătoarea aminteşte ultimul eveniment din viaţa de pe Pământ a Mântuitorului. În această zi, oamenii merg la biserică şi se roagă de sănătatea lor şi a celor dragi, iar apoi sărbătoresc în familie.
 
În popor se mai spune că pentru a avea o recoltă bogată, semănatul trebuie încheiat până de Ispas.