SOCIAL

Oamenii sunt îndemnaţi să renunţe la flori şi decoraţiuni din plastic de Paştele Blajinilor

post-img

Florile şi decoraţiunile din plastic poluează solul şi aerul, iar în procesul de ardere acestea elimină substanţe cancerigene. Oamenii sunt îndemnaţi să renunţe la această tradiţie, la Paştele Blajinilor, pentru că utilizarea acestora pune în pericol sănătatea lor şi afectează mediul înconjurător.

Anual, potrivit datelor oferite de autorităţi, de pe teritoriul Cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău, se colectează circa 700 de tone de gunoi, iar 80 la sută din deşeuri sunt florile şi decoraţiunile de flori artificiale. Perioada de descompunere a acestora poate să ajungă şi până la 300 de ani.
 
Totodată, oamenii sunt avertizaţi că nerespectarea modului stabilit de colectare, păstrare, transport, depozitare, ardere, neutralizare şi evacuare a deşeurilor industriale, de construcţie, menajere şi de altă natură se sancţionează cu amendă în mărime de până la 2000 de lei aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore şi cu amendă în mărime de până la 15 000 lei aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.