SOCIAL

O tabără clandestină pentru copii din Chişinău a fost închisă

post-img

Poliţia a închis o tabără de vară pentru copii clandestină care îşi desfăşura activitatea în subsolul unei săli de sport din sectorul Râşcani din Chişinău.

Tabăra era destinată copiilor de la patru la 16 ani, însă îşi desfăşura activitatea cu încălcarea tuturor normativelor pedagogice şi sanitare în vigoare.

Potrivit poliţiei, produsele alimentare destinate pentru hrana copiilor erau achiziţionate în lipsa documentelor de provenienţă şi certificatelor însoţitoare, de la diferite chioşcuri stradale. Iar, în calitate de personal didactic şi auxiliar activau două persoane de 18 şi respectiv un minor de 16 ani, care nu erau titulari ai diplomelor de studii cu profil pedagogic. Aceştia activau în lipsa contractelor individuale de muncă.

Totodată în cadrul cercetărilor s-a stabilit că sălile unde copii îşi petreceau timpul, nu erau amenajate corespunzător şi nu întruneau condiţiile necesare asigurării unui mediu optim şi sănătos pentru copii. De asemenea, copii erau primiţi în tabără fără prezentarea certificatelor medicale.

În consecinţă activitatea taberei a fost sistată, iar cazul se examinează în continuare de către poliţişti pentru a fi luată o decizie conform legislaţiei în vigoare.