SOCIAL

O listă actualizată a bolilor rare va fi prezentată timp de o lună

post-img

Un grup de lucru constituit de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale urmează să propună, timp de o lună, o listă actualizată a bolilor rare şi să evalueze costurile pentru tratament şi diagnostic, transmite IPN.

„Pacienţii cu boli rare nu trebuie să sufere deoarece sistemul de sănătate nu poate răspunde la necesităţile acestora”, a spus ministrul Viorica Dumbrăveanu, menţionând că astăzi nu există un Program Naţional de Control al Bolilor Rare sau un Plan de acţiuni privind screening-ul şi prevenirea bolilor rare.

În cadrul unei şedinţe pe acest subiect, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că pentru perioada următoare obiectivul principal este elaborarea Programului Naţional de Control al Bolilor Rare, care este inclus şi în Planul de Acţiuni al Guvernului.

Ministerul va solicita şi suportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a realiza politici bazate pe dovezi şi expertiză internaţională în domeniul controlului bolilor rare.