SOCIAL

O femeie de 84 de ani a ajuns în secţia de reanimare, după ce a utilizat necorespunzător soba

post-img

O femeie în vârstă de 84 de ani a avut de suferit în urma exploatării necorespunzătoare a sobei din propria locuinţă. Cazul a avut loc în dimineaţa zilei de 26 noiembrie în localitatea Bădicul Moldovenesc din raionul Cahul.

Potrivit IGSU, femeia a pus salteaua în apropierea sobei, iar la scurt timp materialul a început să mocnească. Fumul dens a fost observat de rudele acesteia care trăiau în aceeaşi curte.

Oamenii au intrat în casa cuprinsă de fum şi au depistat femeia inconştientă în apropierea sobei. Bătrâna a fost evacuată de apropiaţi, care au şi apelat serviciul medical, iar ulterior au stins cu forţe proprii salteaua. Pompierii nu au fost solicitaţi la faţa locului.

Femeia a primit îngrijiri, iar ulterior a fost transportată în secţia de reanimare a spitalului raional. La moment starea acesteia este stabilă.

Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite.

În acest context IGSU atenţionează repetat populaţia despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în special la exploatarea sobelor. Pompierii îndemnă oamenii să nu amplaseze în preajma surselor de încălzire obiecte combustibile, lenjeria de pat, sau piese de mobilier, întrucât temperatura ridicată poate duce la izbucnirea incendiilor.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 în Republica Moldova au avut loc 1602 incendii în care şi-au pierdut viaţa 87 de persoane.