SOCIAL

O expoziţie de mărţişoare a fost deschisă la Parlament

post-img

Meşteri populari din mai multe regiuni ale R. Moldova şi copii de la centrele sociale din municipiul Chişinău şi-au expus astăzi lucrările la cea de-a doua ediţie a târgului de mărţişoare “Primăvara care ne uneşte”, care a avut loc în incinta Parlamentului.

Ediţia din acest an se desfăşoară sub sloganul ”Nimeni nu amână primăvara”, prezenţa artizanilor din zona de nord a R. Moldova fiind o premieră a evenimentului.

Prezent la inaugurare, vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menţionat că sărbătoarea Mărişorului este parte a patrimoniului UNESCO, iar acest lucru înseamnă că tradiţia, istoria şi cultura noastră este cunoscută în întreaga lume.

“Aici la Parlament valoarea noastră naţională – Mărţişorul – este pusă în capul mesei”, a spus Arina Spătaru, deputat, organizatoarea târgului.

“Ne mândrim că această tradiţie a ajuns în multe ţări ale lumii  datorită concetăţenilor noştri care au luat cu ei, în sufletul lor, tot ce avem mai bun  – tradiţii  şi obiceiuri de valoare ”, a spus Maria Ciobanu, meşter popular.

Prima ediţie a târgului de mărţişoare “Primăvara care ne uneşte” a avut loc în primăvara anului trecut.