SOCIAL

VIDEO. Numărul virozelor a crescut cu 70%, comparativ cu săptămâna trecută

Nu vă lăsaţi păcăliţi de soarele de afară. Temperaturile sunt tot mai joase, iar luna octombrie din acest an este mai rece comparativ cu anul trecut. Ba chiar o viroză face tot mai multe victime prin Republica Moldova, iar cei mai expuşi îmbolnăvirii sunt copiii. Medicii îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze împotriva gripei.

Pentru municipiul Chişinău au fost distribuite peste 33 de mii de doze de vaccin. Circa 30% dintre acestea au fost deja folosite.
 
De exemplu, pentru populaţia din raionul Soroca au fost repartizate 1 120 de doze. Primii care s-au vaccinat contra virusului gripal sunt cei care fac parte din grupul de risc.

Dozele de ser antigripal sunt păstrate într-un frigider medical, unde temperatura este de până la opt grade Celsius. Medicii spun că vaccinul nu este recomandat femeilor însărcinate şi nici copiilor cu vârsta de până la nouă ani.

Pentru a beneficia de vaccinul antigripal vă puteţi adresa medicului de familie. Imunizarea este gratuită. În acest an nu a fost înregistrat, deocamdată, niciun caz de gripă. Însă, în 2016, trei persoane au decedat din cauza bolii. Niciuna dintre ele nu a fost la medic pentru vaccinare.