SOCIAL

Numărul deceselor este în creştere în 2018 comparativ cu anul precedent

post-img

Numărul decedaţilor în anul 2018 a fost de peste 37 de mii de persoane, cu 465 de persoane mai mult comparativ cu anul 2017. Bolile aparatului circulator şi tumorile maligne continuă să fie principalele cauze de deces, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. În anul 2018, ponderea deceselor determinate de aceste două cauze a fost de 74,4% din totalul deceselor.

În anul 2018, rata mortalităţii masculine a crescut faţă de anul 2017, iar la femei a scăzut.


Sursa: Facebook/Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova

Cauzele de deces diferă în cazul femeilor şi al bărbaţilor. Prin urmare, mai multe femei au murit din cauza bolilor aparatului circulator decât bărbaţi.

În rândul bărbaţilor, a fost înregistrat un număr mai mare de decese cauzate de accidente, intoxicaţii şi traume, de bolile aparatului respirator şi de tumori maligne.


Sursa: statistica.md

Numărul copiilor decedaţi în vârstă sub un an în 2018 a fost de 317, fiind în scădere cu 54 copii comparativ cu anul 2014. Rata mortalităţii infantile constituind 9,1 decedaţi în vârstă sub un an la 1000 născuţi-vii.

„Supramortalitatea masculină” s-a înregistrat şi în cazul deceselor de până la un an: 10,6 decese la 1000 născuţi-vii în cazul băieţilor, faţă de 7,5 decese la 1000 născuţi-vii în cazul fetelor.

Mai mult de 43% dintre copiii care au decedat în primul an de viaţă au avut ca principală cauză de deces afecţiuni a căror origine se află în perioada perinatală (138 copii), urmată de malformaţiile congenitale (94 copii sau 29,7%), de bolile aparatului respirator (35 copii sau 11,1%), de traume şi otrăviri (24 copii sau 7,6%).

Sporul natural a avut evoluţii diferite pentru femei şi bărbaţi; sporul natural negativ a fost mai mare pentru bărbaţi, din cauza „supramortalităţii masculine”. În anul 2018 comparativ cu anul 2017, valorile negative ale sporului natural s-au accentuat, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Contribuţia acestui indicator la creşterea/descreşterea populaţiei este nesemnificativă.


Sursa: Facebook/Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova